Am o imaginație bogată, iar Matei mă provoacă să o las să se manifeste. Citesc cartea imaginându-mi evenimentele, mergând cu Isus și ucenicii prin cetăți, pe mare, luând parte la discuțiile lor. Încerc, din firul narațiunii, să văd dacă oamenii cu care vorbește Isus se prind cine este El, Scripturile le știau – asta era clar.
Matei mă surprinde
cu cât de puține detalii ne lasă despre el. E clar că nu voia ca ceva din el să
iasă în evidență. Cartea lui este despre Isus-Yeshua, despre Salvatorul și
Mântuitorul lui Israel și al tuturor ce aleg să creadă în El, despre Dumnezul
Întrupat care a ales să vină pe pământ ca să-i învețe pe oameni despre El,
despre Tatăl, să ne povestească de ACASĂ, despre planul Lui.
Isaia este denumit
al cincilea evanghelist al Bibliei. David a fost rege, compozitor, cantautor și
profet. În cuvintele scrise de ei, găsesc detalii precise și specifice despre
Cel pe care îl aștepta poporul Domnului.
Nu pot să nu realizez,
o dată în plus, că nimic din ce a trăit Isus-Yeshua pe pământ, nu este la
întâmplare. Profeții au lăsat scris despre El, despre unde se va naște, când se
va naște, ce roluri va avea, că va trăi acolo sau dincolo, că va vindeca, va
elibera, va face minuni, va intra pe cântări de bucurie în Iersualim, va
suferi, va muri și va învia.
Oare ce a fost în
mintea celor care cu ramuri de finic au alergat să-L întâmpine pe Isus când a
intrat în Ierusalim? Oare seara, înainte de culcare au meditat și realizat că
ei au fost parte la împlinirea Scripturii?
“Iată ce vestește Domnul
până la marginile pământului: "Spuneți fiicei Sionului: "Iată, Mântuitorul
tău vine; iată, plata este cu El, și răsplatirile merg înaintea Lui."”
Isaia 62:11
“Binecuvântat să fie cel
ce vine în Numele Domnului! Vă binecuvântăm din Casa Domnului.”
Psalmul 118:26
Aceste cuvinte scrise de David în Psalmul 118:26 și
de Isaia în cartea sa, se împlinesc sub ochii ucenicilor, a celor care au ales
să se bucure și să-L ovaționeze pe Isus, în drumul Lui spre Ierusalim.
"Spuneți fiicei Sionului: "Iată, Împăratul
tău vine la tine, blând și călare pe un măgar, pe un măgăruș, mânzul unei măgărițe."
Matei 21:9
Isus intră în Ierusalim călare pe mânzul unei
măgărițe în timp ce mulțimea Îl ovaționa.
“Noroadele care mergeau înaintea
lui Isus și cele ce veneau în urmă, strigau: "Osana, Fiul lui David!
Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului! Osana în cerurile preaînalte!"”
Matei 21:9
Matei mă ajută să pun cuvintele Scripturii ca pe piesele
dintr-un puzzle, și să văd că toate profețiile despre Mântuitorul așteptat se
împlinesc în Isus, în Yeshua care înseamnă Salvare. Mă ajută să realizez că
Dumneze nu Își lasă nici un cuvânt neîmplinit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu